
ABC DE PEDIA
DespreCopii Media Group și Dr. Roxana Hristianovici (Medic Specialist Pediatru&Consultant în Alăptare IBCLC) anunță lansarea oficială a podcast-ului de pediatrie ABC DE PEDIA, o nouă sursă de informare și consiliere pentru părinți în ceea ce privește sănătatea copiilor și nu numai. Produsul media va aduce și episoade speciale, tematice, din categoriile: educație, divertisment, joacă și timp liber, familie.
ABC DE PEDIA
Halloween-ul: DA sau NU? - invitat Alexandra Iftode | ABC DE PEDIA, ep. 27
Buhuhu! Se apropie Halloween-ul și, odată cu el, întreaga lume pare împărțită între entuziasm și neîncredere. Dovlecii se sculptează, costumele se pregătesc, iar străzile se umplu de mici vrăjitoare și supereroi. Totuși, în fiecare an, revine aceeași întrebare: „Ce căutăm noi, românii, în această poveste cu fantome?”
Dincolo de latura comercială și de dulciurile din plin, Halloween-ul poate fi o lecție despre emoții, despre curaj și despre felul în care copiii învață să-și cunoască lumea interioară. Gazda noastră, Dr. Roxana Hristianovici, medic pediatru și ghid în universul copilăriei prin proiectul nostru de suflet ABCdePEDIA, a dedicat un episod special acestei teme. Alături de ea, Alexandra Iftode, consilier parental și specialist în educație, a vorbit despre frică, imaginație, limite și libertate, toate puse în scenă în jurul acestei sărbători care, până la urmă, e despre oameni, nu despre monștri.